Home » Natură » O inteligență uimitoare. Ce are în comun creierul uman cu cel al caracatițelor?

O inteligență uimitoare. Ce are în comun creierul uman cu cel al caracatițelor?

O inteligență uimitoare. Ce are în comun creierul uman cu cel al caracatițelor?
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 16.12.2022

Cefalopodele precum caracatițele, calamarii și sepiile sunt animale foarte inteligente, cu sisteme nervoase complexe. Creierul caracatițelor, îndeosebi, s-a dezvoltat remarcabil, în timp, datorită unei expansiuni a grupului lor de microacizi ribonucleici (ARN-uri). 

Dacă ne întoarcem destul de mult în urmă în istoria evolutivă, ne vom întâlni cu ultimul strămoș comun al oamenilor și al cefalopodelor: un animal primitiv, asemănător unui vierme, cu o inteligență minimă și ochi simpli. Mai târziu, regatul animalelor a fost divizat în două grupuri de organisme: cele cu coloană vertebrală și cele fără, arată Phys.org.

În timp ce vertebratele, în special primatele și alte mamifere au trecut printr-o dezvoltare complexă a creierului cu diverse abilități cognitive, nevertebratele nu au fost supuse aceluiași proces evolutiv. Singura excepție? Cefalopodele.

Rolul fundamental al microARN-urilor în dezvoltarea complexă a creierului

Oamenii de știință s-au întrebat multă vreme de ce un sistem nervos ca acesta a fost capabil să se dezvolte doar la moluște.

O echipă internațională de la Centrul de Cercetare Max Delbrück din Berlin, Germania și de la Colegiul Dartmouth din SUA a avansat un posibil motiv pentru care creierul cefalopodelor s-a dezvoltat într-un mod atât de remarcabil.

Într-un articol publicat în Science Advances, cercetătorii au explicat faptul că o caracatiță posedă un grup extins de microARN-uri în țesutul său neuronal, astfel reflectând evoluții similare care au avut loc la vertebrate.

„Deci, acesta este ceea ce ne leagă de caracatițe”, a spus profesorul Nikolaus Rajewsky, director științific al Institutului de Biologie a Sistemelor Medicale din Berlin, din cadrul Centrului Max Delbrück și autor al lucrării.

Rajewsky a mai explicat faptul că această descoperire înseamnă, probabil, că microARN-urile joacă un rol fundamental în dezvoltarea unui creier complex.

Cea mai mare expansiune a familiilor de microARN-uri din lumea animală, întâlnită la caracatițe

Stația de cercetare marină Stazione Zoologica „Anton Dohrn” din Napoli, Italia, i-a trimis lui Rajewsky mostre din 18 tipuri diferite de țesuturi de la caracatițe moarte. Rezultatele analizelor au fost surprinzătoare.

„Într-adevăr, se producea o mare cantitate de editare a ARN-ului, dar nu în zonele pe care noi le considerăm de interes”, a precizat Rajewsky. Cea mai interesantă descoperire a fost, de fapt, extinderea dramatică a unui grup bine cunoscut de gene ARN, microARN-urile, potrivit acestuia.

În total, au fost găsite 42 de noi familii de microARN – în special în țesutul neuronal și, mai ales, în creier. Având în vedere că aceste gene au fost conservate în timpul evoluției cefalopodelor, echipa concluzionează că au fost în mod clar benefice pentru animale și, prin urmare, sunt importante din punct de vedere funcțional.

„Aceasta este a treia cea mai mare expansiune a familiilor de microARN-uri din lumea animală și cea mai mare în afara vertebratelor. Pentru a vă da o idee despre amploare, stridiile, care sunt de asemenea moluște, au dobândit doar cinci noi familii de microARN-uri de la ultimii strămoși pe care i-au împărțit cu caracatițele – în timp ce caracatițele au dobândit 90”, spune autorul principal Grygoriy Zolotarov, un om de știință ucrainean care a făcut un stagiu în laboratorul lui Rajewsky.

Stridiile, adaugă Zolotarov, nu sunt cunoscute tocmai pentru inteligența lor.

Semnele de inteligență pe care le emit caracatițele

Dintr-o perspectivă evolutivă, caracatițele sunt unice printre nevertebrate. Caracatițele au atât un creier central, cât și un sistem nervos periferic, adică unul care este capabil să acționeze independent. Dacă o caracatiță își pierde un tentacul, acesta rămâne sensibil la atingere și se poate mișca în continuare. Motivul pentru care caracatițele sunt singurele care au dezvoltat funcții cerebrale atât de complexe ar putea consta în faptul că își folosesc brațele în mod intenționat – ca instrumente pentru a deschide cochilii, spre exemplu.

De asemenea, caracatițele prezintă și alte semne de inteligență. Acestea sunt foarte curioase și își pot aminti lucruri. Mai mult, caracatițele pot recunoaște oamenii și chiar îi plac pe unii mai mult decât pe alții. Cercetătorii cred astăzi că pot chiar și să viseze, deoarece își schimbă culoarea și structura pielii în timpul somnului.

Echipa de cercetători plănuiește să aplice o tehnică dezvoltată în laboratorul lui Rajewsky, care va face ca celulele din țesutul caracatiței să fie vizibile la nivel molecular.

Vă mai recomandăm și:

Primele dovezi clare care sugerează că și caracatițele pot simți durere, atât fizic cât și emoțional

Strămoşii moluştelor aveau forme (şi mai) bizare

Oamenii riscă să provoace o extincţie fără precedent a marilor animale marine

Inteligenta caracatitelor uimeste din nou

Claudia Cociug
Claudia Cociug
Claudia Cociug, absolventă a Facultății de Litere, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a făcut parte din echipa DESCOPERĂ.ro din noiembrie 2022 și până în iunie 2023. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Educația, ocupația și averea influențează riscul de deteriorare cognitivă
Educația, ocupația și averea influențează riscul de deteriorare cognitivă
Test de cultură generală. Cât cântărește atmosfera Pământului?
Test de cultură generală. Cât cântărește atmosfera Pământului?
Invenția neobișnuită care extrage CO2 din atmosferă și îl transformă în combustibil
Invenția neobișnuită care extrage CO2 din atmosferă și îl transformă în combustibil
Afirmație rară din partea unui fost oficial de la Pentagon. Ce a dezvăluit despre o fotografie cu un OZN din București?
Afirmație rară din partea unui fost oficial de la Pentagon. Ce a dezvăluit despre o fotografie cu un OZN din București?
ANM anunță temperaturi anormale pentru luna noiembrie
ANM anunță temperaturi anormale pentru luna noiembrie
Motivul pentru care autoritățile suedeze anulează proiectele eoliene din Marea Baltică
Motivul pentru care autoritățile suedeze anulează proiectele eoliene din Marea Baltică
Cum s-a vândut comuniştilor masonul şi marele scriitor Sadoveanu. Apoi a asistat impasibil la închiderea în puşcării „a fraţilor săi”
Cum s-a vândut comuniştilor masonul şi marele scriitor Sadoveanu. Apoi a asistat impasibil la închiderea în puşcării ...
Universitățile din Anglia cresc taxele pentru studenți pentru prima oară în aproape un deceniu
Universitățile din Anglia cresc taxele pentru studenți pentru prima oară în aproape un deceniu
Cum explică oamenii de știință legătura dintre depresie și temperatura corpului?
Cum explică oamenii de știință legătura dintre depresie și temperatura corpului?
Ucraina acuză Google că ar fi dezvăluit poziția unor obiective militare
Ucraina acuză Google că ar fi dezvăluit poziția unor obiective militare
Un nou tratament promițător pentru cel mai mortal tip de cancer cerebral
Un nou tratament promițător pentru cel mai mortal tip de cancer cerebral
Un fizician susține că un alt univers ar fi existat înainte de Big Bang
Un fizician susține că un alt univers ar fi existat înainte de Big Bang
Quincy Jones, omul care știut să facă totul mai bine decât oricine altcineva din divertisment. Producătorul lui Michael Jackson și al lui Frank Sinatra
Quincy Jones, omul care știut să facă totul mai bine decât oricine altcineva din divertisment. Producătorul lui Michael ...
DESCOPERĂ.ro, alegerea numărul 1 pentru pasionații de Știință și Tehnologie din România!
DESCOPERĂ.ro, alegerea numărul 1 pentru pasionații de Știință și Tehnologie din România!
Sarcina poate trezi virusuri străvechi din ADN
Sarcina poate trezi virusuri străvechi din ADN
Cardiologul Stanislav Rurac vorbește despre dieta pentru o inimă sănătoasă: „SĂ BEM SAU NU vin roșu și cafea” | Altceva cu Adrian Artene
Cardiologul Stanislav Rurac vorbește despre dieta pentru o inimă sănătoasă: „SĂ BEM SAU NU vin roșu și cafea” ...
Știai că gustul mâncării depinde de cum este tăiată?
Știai că gustul mâncării depinde de cum este tăiată?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre arta modernă și arta contemporană?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre arta modernă și arta contemporană?